Oficialii de la CFR Cluj îi fac toate plăcerile lui Dan Petrescu, dar antrenorul e ca și plecat din Gruia. „Va căuta o echipă unde să aibă rezultate!”

Oficialii de la CFR Cluj îi fac toate plăcerile lui Dan Petrescu, dar antrenorul e ca și plecat din Gruia. „Va căuta o echipă unde să aibă rezultate!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii de la CFR Cluj fac tot posibilul să îl mulțumească pe Dan Petrescu, iar aceștia s-au înțeles cu un atacantul Tim Vayrynen care a trecut și pe la Borussia Dortmund.

Atacantul finlandez Tim Vayrynen a câștigat titlul cu Helsinki în Finlanda, iar acum este aproape să semneze cu gruparea antrenată de Dan Petrescu, așa cum ProSport a anunțat

Tim Vayrynen a fost cumpărat de Borussia Dortmund în urmă cu șapte ani, dar nu a reușit să debuteze la prima echipă a nemților, ci doar la echipa a doua.

CFR Cluj s-a înțeles cu Tim Vayrynen, dar Bogdan Mara crede că Dan Petrescu o să plece

Asta nu e tot! În ianuarie vor ajunge la CFR Cluj și fotbaliștii Sale și Boateng, ambii de la KuPS, formație eliminată de campioana României din preliminariile Ligii 1.

Oficialii campioanei României fac aceste demersuri pentru a-l convinge pe Dan Petrescu să rămână în continuare la gruparea din Guria și să refuze oferta de milioane de la gruparea din zona arabă.

Bogdan Mara și Marius Lăcătuș au vorbit despre situația lui Dan Petrescu. Oficialul Astrei Giurgiu care a lucrat cu „Bursucul” în Gruia este de părere că antrenorul își va căuta un alt angajament dacă nu o să aibă rezultate cu CFR Cluj.

E normal să îşi dorească mai mult. Este un antrenor căruia îi place să câştige fiecare meci. Dacă nu poate să câştige, cu siguranţă va căuta o echipă unde poate să obţină rezultate, a declarat Bogdan Mara pentru AS.ro.

Marius Lăcătuș este sigur că Dan Petrescu o să aibă rezultate în Europa League

De partea cealaltă, Marius Lăcătuș nu își face probleme că Dan Petrescu o să plece de la CFR Cluj și este de părere că pentru antrenorul român contează rezultatele din Europa League.

Eu sunt sigur că Dan are inteligenţa necesară să treacă peste aceste momente, să continue şi să obţina rezultate bune mai ales în Europa League„, a spus Marius Lăcătuş în exclusivitate pentru sursa citată mai sus.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×